printesa diana
Actualitate

Prințesa Diana / Foto: Profimedia

Fratele mai mic al prințesei Diana spune că moartea surorii sale s-a simțit precum o „amputare”: Am vrut mereu să o protejez

Fratele mai mic al prințesei Diana, Charles Spencer, a declarat într-un interviu la ITV că moartea surorii sale s-a simțit precum o „amputare”, în timp ce a vorbit despre „ o mare pierdere”.

Contele a reflectat asupra „durerii pe care a resimțit-o ca frate” și a dezvăluit că a fost mereu încercat de o nevoie intensă de a o proteja pe Diana și chiar a intervenit atunci când o jurnalistă a scris un „articol oribil” despre ea.

Contele Spencer: Ani de zile după ce a murit Diana, mă gândeam: «Ar trebui să o sun și să-i spun ceva»

Charles Spencer, în vârstă de 60 de ani, a apărut în emisiunea Loose Men de la ITV, pentru a marca Săptămâna Conștientizării Sănătății Mintale, potrivit Daily Mail. Discutând despre pierderea surorii sale, el a spus: „Se simte ca o adevărată amputare. Crești alături de acești oameni, sunt sânge din sângele tău, sunt cu tine mereu, apoi dispar”.

Descriind moartea Dianei ca fiind „un lucru cu adevărat neașteptat”, acesta și-a amintit cum, chiar și la ani de zile după moartea prematură a surorii sale la vârsta de 36 de ani, încă se gândea să ridice telefonul și să o sune.

„Ani de zile după ce a murit Diana, mă gândeam: «Ar trebui să o sun și să-i spun ceva», pentru că împărtășeam același simț al umorului. Apoi realizezi, desigur, că asta nu se poate întâmpla”, a adăugat el.

Sora prințesei Diana, într-o apariție-surpriză alături de familia regală. Lady Sarah a avut o relație cu regele Charles

Deși Charles a crescut și alături de alte două surori - Lady Sarah McCorquodale (70 de ani) și Lady Jane Fellowes (68 de ani), el era mult mai apropiat ca vârstă de Diana, care ar fi împlinit astăzi 63 de ani, și a explicat că au fost mai mereu unul lângă altul.

„Nu-mi mai împart copilăria cu nimeni. E o pierdere uriașă pe care nu o poți niciodată repara cu adevărat”.

Deși avea doar 16 ani când Diana a intrat „în lumina reflectoarelor în 1981”, Charles era nerăbdător să „se implice” și să „se ocupe de fotografii care o chinuiau”.

El a regretat că Diana devenise „o sursă de pe urma căreia se făceau bani” și i-a scris unei jurnaliste o „scrisoare în care-și arăta indignarea” după un articol nedrept despre sora lui.

El a concluzionat: „Cred că, mai ales ca frate de soră, vrei mereu să o protejezi.”

Intrebarea zilei

Ce apreciezi cel mai mult în relația ta de cuplu?

Partenerii Nostri

OSZAR »